Traseu

Traseu

Mai jos vă prezentăm cele 4 trasee pe care vi le punem la dispoziție.Traseul este unul de dificultate medie.  

 Fun Run

 

Traseul fun run are startul în locul și la aceiași oră cu restul curselor. Traseul e similar cu restul probelor până la Crucea Eroilor de pe dealul Ceriului, ocolește prin stânga Crucea Eroilor și intră pe porțiunea de finiș similară cu cea a celorlalte curse. Distanță este de 3 km cu diferent de nivel de 130 metri.

 Cros / Family

 

Traseul de cros are o distanță de 11 km și o diferență de nivel de 405 metri. Traseul începe de lângă amfiteatrul Petre Oarza, iese din zona amfiteatrului , face dreapta și intră pe strada Profesor Petre Olteanu. După încă 200 de metri face dreapta și intra pe drumul sătesc. După alți 400 de metri, imediat înainte de a ajunge la biserică traseul face iarăși dreapta și urcă panta accentuată până la primul punct de alimentare, continuând apoi până la Crucea Eroilor, situata pe platoul de pe varful dealului Ceriului. De la Crucea Eroilor urmează o coborâre și o urcare scurtă apoi intră pe curbă de nivel a părții de nord a dealului Blănaru.

Traseul urmează poteci prin fânețe, poteci împădurite , iar aproximativ peste 2 km coboară, astfel că la un moment dat ajunge la baza fostei pârtii de ski, trece de baza pârtiei și începe o urcare mai pronunțată până la cariera de lut. Traseul de concurs ajunge pe coama dealului Blănaru, lângă cariera de lut, apoi face spre stânga până ajunge la partea superioară a pârtiei , unde avem al doilea punct de alimentare , și de unde coboară la vale, până aproape de baza pârtiei , face dreapta și urmează iarăși o urcare ușor mai tehnică pe o altă coamă a dealului Blănaru.

Traseul urmează o urcare pronunțată până în cel mai înalt punct al dealului, de acolo urmează coborâri și urcări ușoare până în locul unde traseul de cros se desparte de traseul de semimaraton și maraton. Pentru următorii 2 km și 100 de metri traseul pleacă spre stânga din zona separării traseelor, lângă pădurea de pini, urmând o urcare până la Crucea Eroilor, prin dreapta și o coborâre până la pădurea de la marginea satului unde intră pe ultimii 400 de metri înainte de finiș care este în spațiul de lângă amfiteatru.

Semimaraton  / Company

 

Traseu de semimaraton are o distanță de 22 km și o diferență de nivel de aproximativ 800 m. Traseul este similar cu traseul de cros până în locul separării traseelor lângă pădurea de pini. Traseul de semimaraton pleacă spre dreapta pe un drum de țară, apoi intră în pădurea care începe la bază dealului Diaca, iar după aproape 400 de metri intra pe drumul 248 D pe care îl părăsește imediat făcând dreapta pe o potecă de pădure.

Cam în 700 de metri ajunge la baza unei culmi împădurite a dealului Diaca, pe care se va urca ușor mai dificil ajungând iarăși la drumul 248 D. Traseul urcă , și după 500 de metri ajunge în unul din cele mai înalte puncte ale dealului Diaca, lângă satul Păun,unde vom avea al treilea punct de alimentare și rehidratare. De acolo traseul reintra în pădure, prin stânga, coborând pe o distanță de aproximativ 500 de metri. Urmează o porțiune pe o distanța de 3 km, sinuoasă ,cu urcări și coborâri pe drum forestier, pe alocuri pe poteci de pădure, cu porțiuni ușor tehnice care alternează cu zone ușoare, astfel traseul ajungând la cantonul silvic Păun, unde suntem în cel mai înalt punct al curselor de semimaraton și maraton, pe platoul dealului Diaca, și unde avem al patrulea punct de hidratare. De acolo traseul coboară pe o distanță de 1 km intră și intră pe stânga în pădure, iar într-un kilometru de potecă ajunge la drumul forestier care coboară domol spre satul Goruni.

Traseul proriu-zis nu ajunge în sat, la un moment dat se desparte de drumul forestier și urcă pe stânga până la Castelul de apă. În zona respectivă avem al cincilea punct de alimentare. De la rezevor coboară pe panta accentuată, scurtă și împădurită ușor dificilă până ajunge se la fâneață, astfel că în 500 de metri să reintre în pădure. Pe o distanță de aproximativ 2 km se aleargă pe potecă într-un cadru natural frumos , cu o ușoară urcare până se ajunge iarăși la drumul 248D. La intersecția cu drumul respectiv se face dreapta , iar după 400 de metri se intră pe ultimii 2 km ai cursei ,exact unde s-au separat traseele , astfel că segmentul final al semimaratonului este similar cu cel al crosului.

Maraton

 

Pană în zona cantonului silvic Păun traseul e similar cu traseul de semimaraton. De la punctul de hidratare 4 începe o porțiune de 3-3,5 kilometri , pe prima parte joncționând cu traseul de întoarcere al maratonului, apoi cam într-un kilometru pleacă spre stânga, ușoară coborâre, oferind o porțiune extrem de bună pentru viteză, până traversează drumul forestier care vine dinspre Comarna şi reintră in padure. Pe o distanță de 6-7 kilometri avem zone de alergare cu ușoare urcări şi coborâri,dar si zone de plat , trecând pe langă localitățile Schitu Duca si Curagău.

Traseul ajunge din nou să traverseze drumul forestier care vine din Comarna şi intră pe o potecă mai abruptă, unde în 200 de metri vom avea al 5-lea punct de hidratare, lângă foişorul 4Adventure.De acolo în 2-2,5 kilometri ajunge să treacă pe lângă traseul de venire, şi apoi, cam în 2 kilometri pleacă spre stânga, având traiectul similar potecii pentru semimaraton, până la finiş. Diferența de nivel a maratonului este cam 1200 metri, distanța –aproximativ 43 kilometri.